Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2016.03.11

Premiera spectacolului

În data de 18 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Szigligeti, va avea loc premiera spectacolului "Trei surori" de A.P. Cehov. Astfel, viziunea directorului Czvikker Katalin, de a deschide uşa teatrului tinerei generaţii de actori, se împlineşte prin aducerea la Oradea a echipei formate din regizorul Attila Balogh, nominalizat UNITER pentru Trahinienele, şi a dramaturgului Benedek Zsolt.

Nu este prima dată când orădenii se întâlnesc cu viziunea regizorală a lui Attila Balogh. El a debutat la Teatrul Szigligeti cu piesa "A şaptea treaptă", inspirată din creaţia lui Bohumil Hrabal. De această dată a fost invitat să monteze la Sala Mare şi a propus un text clasic, celebru, de anvergură, angrenând în proiectul său artistic o echipă bine închegată.

"Pentru mine Benedek Zsolt este nu doar un dramaturg, ci şi un regizor secund. Lucrăm împreună de peste 10 ani, am colaborat inclusiv ca actori într-o trupă de teatru pentru copii din Sfântu Gheorghe. Pentru acest spectacol am lucrat o echipă foarte bună, formată din noi doi, Hotykai Evelin, cea care a creat costumele, Golicza Elod, scenograf şi compozitorul Daniel Aga (cunoscut ca Dj Aga), a spus Attila Balogh.

"Îmi este greu să vorbesc despre un spectacol atât de complex, chiar în ultima săptămână de repetiţii generale. Este un spectacol dificil pentru că vorbim despre un text clasic, dar şi despre un dramaturg clasic rus, care a adus o viziune aparte asupra teatrului", a spus regizorul.

"Trei Surori este una dintre cele mai jucate piese ale lui Cehov şi tocmai din acest motiv a fost o provocare s-o punem în scenă. Tocmai de aceea eu nu am ales ca sursă de inspiraţie alte montări, ci chiar textul, care este de fapt un diamant. Un diamant pe care dacă-l modifici îi iei strălucirea", a mai precizat Balogh. Şi tocmai pentru că a fost păstrat textul iniţial, spectacolul la care sunt invitaţi orădenii va dura mai bine de patru ore (cu trei pauze incluse). Dacă a păstrat cea mai importantă faţetă a diamantului Trei Surori, textul, regizorul a intervenit însă printr-o montare modernistă, cu un suflu nou. Costumele sunt stilizate, inspirate din perioada cehoviană, dar adaptate zilelor noastre, iar actorii au avut nevoie de coregrafie, nu pentru dans, ci pentru gesturile care vor arăta realitatea de dincolo de cuvinte. "Scopul meu a fost acela de a arăta toată splendoarea textului. Şi, deşi este neobişnuit să ai nevoie de coregraf la o astfel de montare, eu am mizat pe faptul că toate personajele poartă măşti, au alte intenţii de câte cele pe care le spun, au motivaţii ascunse şi tocmai gesturile sunt cele care vor dezvălui spectatorului adevărul", a mai precizat regizorul.

Aşa cum a subliniat şi dramaturgul Benedek Zsolt, Trei Surori este un spectacol care vorbeşte despre noţiuni ca timpul, infinitul, emoţia, pentru ca, în mod paradoxal, exact acestea să lipsească din acţiune. În schimb, piesa pune accent pe sindromul Peter Pan şi acest fapt o face actuală. "În Rusia lui Cehov tema dorinţei pe care tatăl o imprimă asupra copiilor era foarte actuală. Cehov însuşi s-a făcut medic din dorinţa tatălui său. Cele trei surori sunt de fapt copii care sunt incapabili să-şi trăiască viaţa şi visele, iar singura dintre ele care are oportunitatea de a ieşi din această conjunctură alege să se complacă", a subliniat dramaturgul Benedek Zsolt.