Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2021.12.11

De astăzi: Cabina sufleurului - festival de inițiere teatrală

Teatrul Szigligeti din Oradea, împreună cu Fundația Culturală „Varadinum”, organizează un festival de inițiere în lumea teatrului. În cursul lunii decembrie, vor avea loc activități pentru elevi de liceu legate de trei spectacole ale teatrului nostru, menite să încurajeze tinerii să vină la teatru, dar și să îi sensibilizeze față de problemele sociale ridicate de spectacolele de teatru.

Festivalul debutează în 11 decembrie, cu spectacolele „Antigona” și „Tigrul”, respectiv activitățile aferente, și se încheie în 14 decembrie, cu spectacolul „Occident Express” ce va avea loc în Sala Mare.

Despre evenimente, managerul Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin, a spus următoarele: „Deja de zece ani derulăm cu succes programul nostru „Teatru în școală, școală în teatru”, în cadrul căruia, prin diferite evenimente, am reușit să implicăm mii de elevi din diferite părți ale județului. Programul de educație teatrală „Cabina sufleurului” a fost lansat în anul 2017, cu scopul de a familiariza elevii de liceu cu lumea teatrului și cu spectacolele noastre într-un mod jucăuș, cu ajutorul unor psihologi, specialiști în pedagogie dramatică și teatrologi.” Managerul a adăugat: „Ne bucură foarte mult faptul că Fundația Culturală Varadinum are în vedere această inițiativă unică, și ne ajută să reînvigorăm aceste programe atât de importante în crearea unor valori reale și formarea comunității după pandemie”.

La organizarea programului, participă și Consiliul Asociațiilor Liceenilor Maghiari din Bihor (MAKET). Președintele acestuia, Szabó Kincső, a spus următoarele: „Este deosebit de important pentru noi faptul că după mult timp, ne putem reîntâlni cu actorii noștri preferați. La programe, sunt invitate mai ales elevii din clasa a IX-a, având în vedere faptul că pentru ei, este primul an în care pot urmări spectacolele care se adresează elevilor mai mari, pentru înțelegerea cărora este nevoie de o maturitate mai mare din partea publicului. Programul nostru este menit să le ajute să ajungă la acest nivel.”

Din partea co-organizatorului festivalului, Fundația Culturală Varadinum, președintele Koncsek Vadnai Zita, a asigurat atât teatrul, cât și asociațiile liceenilor, de susținerea sa: „Cu peste două decenii în urmă, Fundația Culturală Varadinum s-a înființat cu scopul de a transmite moștenirea spirituală a Oradiei și a județului Bihor generațiilor tinere, într-un mod inovator. Și acest program demonstrează faptul că mai avem multe de făcut, iar interesul față de cultura maghiară și teatru este foarte mare în orice grupă de vârstă.”

Bilete la spectacol sunt deja disponibile la casieriileTeatrului Szigligeti, iar intrarea la activitățile aferente este liberă. Evenimentul este finanțat de Guvernul Ungariei și Fondul Bethlen Gábor.