Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2019.05.07
Serie de spectacole în cadrul Varadinum
Conform tradițiilor din anii anteriori, Teatrul Szigligeti vă oferă, și în acest an, un Abonament de Primăvară Varadinum, având în ofertă mai multe opere clasice din literatura maghiară și universală. În cadrul seriei de evenimente, ajung în Oradea instituții-partener ale Teatrului Szigligeti precum Teatrul Csokonai din Debrețin, Teatrul Gárdonyi Géza din Eger, Casa Tradițiilor, dar și Teatrul de Dans Bartók din Dunaújváros.
Primul spectacol din oferta abonamentului va avea loc în 7 mai, de la ora 19. Teatrul Csokonai din Debrețin vine în Oradea cu una dintre cele mai îndrăgite comedii ale scriitorului maghiar Ferenc Molnár. „Joc în castel” este o poveste de dragoste care are la bază contrastul dintre aparență și esență, recunoașterea lucrurilor adevărate față de cele false, o dilemă care se manifestă cu o intensitate furtunoasă în această comedie. Nu este vorba însă doar de un spectacol distractiv. Spectatorul este invitat să cunoască procesul scrierii unei drame: între poante, întorsături, neînțelegeri și schimbări de rol, spectacolul arată cum un dramaturg de succes reușește să-și înșele publicul.
Miercuri, 8 mai, de la ora 19, trupa secției de dans a Teatrului Bartók din Dunaújváros ajunge la Oradea. De această dată, trupa pe care am urmărit-o deja la Infinite Dance Festival ne aduce o adaptare la teatru-dans a operei binecunoscute de Georges Bizet. „Kármen”, această poveste plină de pasiune, se desfășoară nu în Sevilla, ci în Ungaria, în cadrul unei comunități izolate, care o include pe Kármen, mândra țigancă. Producția de teatru-dans se bazează pe elemente contemporane, dar și folclorice, având acompaniament live din partea formației Karaván Família.
Duminică, 12 mai, de la ora 17, urcă pe scena sălii Enescu-Bartók a Filarmonicii Oradea artiștii Casei Tradițiilor, personalități proeminente ale mișcării „casa dansului popular”. „Gânduri în dans și poezie” este un spectacol de teatru-dans coregrafat de cuplul Tünde Rémi și János Appelshoffer. Dansurile lirice sau pline de pasiune sunt completate de poeziile unor poeți de seamă ai literaturii maghiare, în interpretarea actorului Teatrului Radnóti, Zsolt László. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de formația „Ötödik évszak” (Al cincilea anotimp), dar și apreciatul muzician de jazz Mihály Dresch.
În 18 mai, de la ora 19, Teatrul Gárdonyi Géza din Eger prezintă drama „Rudele”, de marele romancier maghiar Zsigmond Móricz. Spectacolul prezintă povestea unui orășel din Ungaria. István Kopjás, suflet curat, soț devotat și tată iubitor, este expus, prin naivitatea sa, intrigilor și capcanelor din partea elitei din urbe. Acțiunea dramei este reprezentat de povestea lui, adică de modul în care se implică treptat și contrar intențiilor proprii în aceste jocuri meschine, schimbându-se chiar și în caracter.
Ultimul spectacol inclus în acest abonament va avea loc în 19 mai, de la ora 19. Musicalul „Oliver!”, adaptat după romanul „Oliver Twist” de Charles Dickens, a fost montat pe scenă de regizoarea Tünde Tóth, cu participarea a aproape 40 de copii, 17 muzicieni, dar și actorii Trupei Szigligeti.
Bilete pentru spectacolele incluse în Abonament de Primăvară Varadinum sunt deja disponibile la casieria teatrului (deschisă luni și joi între orele 10 și 15, marți, miercuri și vineri între 14 și 19, sau cu o oră înaintea începerii spectacolelor), respectiv online, pe www.biletmaster.ro. Abonamentul Varadinum costă 75 de lei, și este valabil la toate cele cinci spectacole din cadrul seriei de evenimente. Mai multe informații despre spectacole găsiți pe site-ul oficial al teatrului nostru (www.szigligeti.ro), dar și pe paginile noastre Facebook.
