Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2019.03.04

Matei Vișniec fost invitatul nostru înainte de premiera „Occident Express”

Bilingvism, prietenie, literatură, teatru și multe altele au fost subiectele despre care am discutat vineri după-masă, la Teatrul Szigligeti, cu renumitul scriitor, poet și dramaturg româno-francez Matei Vișniec, sosit la Oradea pentru a urmări premiera absolută în limba maghiară a dramei „Occident Express”. Cu autorul, dar și cu regizorul spectacolului, Zalán Zakariás, publicul român și maghiar s-a întâlnit în foaierul de la etaj al Teatrului.

Am aflat că relația, iar mai târziu, prietenia dintre autor și regizor a început cu mulți ani în urmă. În stagiunea 2009/2010, Zalán Zakariás a montat pe scenă spectacolul „Și cu violoncelul ce facem?” de Vișnicec, pe care, mai târziu, autorul l-a vizionat la un festival de teatru din București, fără știrea regizorului. Fiindcă i-a plăcut foarte mult, l-a felicitat pe Zalán Zakariás printr-un e-mail. Acesta din urmă însă nu a crezut că autorul mesajului este într-adevăr marele dramaturg, așadar nici nu a răspuns la el. Neînțelegerea nu a fost clarifcată decât cu doi ani în urmă, atunci când Zakariás a luat legătura cu Vișniec referitor la drepturile dramei „Migraaanți!”, pe care urma să o monteze la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc. Cei doi au relatat că de atunci, îi leagă o relație de prietenie, autorul declarând că gândesc la fel despre spectacole.

Matei Vișniec a povestit și despre efectul pe care îl are activitatea ca jurnalist pe cea de scriitor. A spus că cele două tipuri de creație se manifestă în două moduri de gândire. „Emisfera cerebrală” de jurnalist este mai pesimistă, confruntându-se zi de zi cu evenimentele tragice care se petrec în lume, cea de scriitor însă, în ciuda acestora, mai crede că lucrurile nu sunt chiar atât de rele precum par, iar bunătatea, seninătatea și speranța nu au dispărut, ci chiar apar în forma lor cea mai naturală în teatru. Emigrat în Franța în 1987, autorul a explicat și diferența dintre scrierea în franceză și în română. Citându-l pe Emil Cioran, a spus că constrângerile gramaticii franceze și libertatea limbii materne îl pun în fața unor provocări diferite pe scriitor. Pe de altă parte, el își propune să scrie drame care să fie lizibile și ca literatură, și, tocmai din acest motiv, oferă o libertate deplină regizorilor care le montează.

La sfârșitul întâlnirii, membrii publicului, prezenți într-un număr mare, au putut și ei să-i pună întrebări autorului care, la rândul său, și-a dedicat volumele la fața locului. Mulțumită Librăriei Humanitas, în timpul evenimentului, mai multe volume de Vișniec au putut fi cumpărate de la standul amenajat în foaier, inclusiv cea mai nouă carte, „Ultimele zile ale Occidentului”. În continuarea evenimentului, de la ora 19, a avut loc premiera absolută în limba maghiară a spectacolului „Occident Express”. Orădenii au fost invitați la alte două reprezentații ale producției sâmbătă și duminică, în Sala Mare a teatrului.