Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2019.01.23
A început a II-a ediție a MAFESZT
A doua ediție a MAFESZT a început cu spectacolele „Necunoscutul” de Ansamblul Nagyvárad, respectiv „Floare de cactus”, jucat de Teatrul Municipal Miercurea Ciuc. Între 22-26 ianuarie, Teatrul Szigligeti găzduiește festivalul anual al Asociației Teatrelor Maghiare (ATM).
Oferta festivalului se compune din cele mai reprezentative producții ale teatrelor participante, oferind o imegine de ansamblu despre direcțiile în care se îndreaptă trupele maghiare din România. În program apar, conform specificului teatrelor, spectacole pentru copii și tineret, spectacole de teatru-dans, evenimente de teatru-lectură, dar și spectacole în format studio sau pe scenă mare. În cele cinci zile de festival, vor urca pe scenă cei 6 membri ai ATM: Teatrul Tomcsa Sándor, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timișoara, Trupa Harag György din Satu Mare, Teatrul Maghiar de Cameră Arad, Teatrul Municipal Miercurea Ciuc, respectiv gazda festivalului, Teatrul Szigligeti.
În deschiderea evenimentului care a coincis cu Ziua Culturii Maghiare, a avut loc gala de decernare a premiilor Fundației Culturale Varadinum. Între altele, fostul secretar literar al Teatrului Szigligeti, istoricul Béla Nagy, a fost distins cu un premiu pentru întreaga carieră.
Festivalul continuă în 23 ianuarie cu spectacolul pentru copii „Cipi, piticul cel fioros” jucat de Teatrul Municipal Miercurea Ciuc,monodrama „Menuetul șuncii”, o coproducție a trupelor din Arad și Békéscsaba, respectiv „Șeful șefilor”, prezentat de Teatrul Tomcsa Sándor. Pe durata festivalului, casieria Teatrului Szigligeti are program între orele 11-19. Programul MAFESZT se găsește aici.
Foto: creatorii spectacolelor„Floare de cactus” și „Cipi, piticul fioros”.
