Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2018.12.18

„Oliver!” - premieră mâine

Trupa Szigligeti pregătește premiera unui musical binecunoscut: „Oliver!” de Lionel Bart, premieră ce va avea loc în 19 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a teatrului. Adaptarea la scenă a romanului „Oliver Twist” de Charles Dickens este regizată de actrița Tünde Tóth. În spectacolul ce promite distracție pentru toată familia, apar 11 actori, 15 muzicieni, și 35 de copii.

Pregătirile pentru musicalul „Oliver!” au demarat cu o jumătate de an în urmă, în mai 2018, cu un casting organizat în colaborare cu Asociația Studenților Maghiari din Bihor. Apoi, în iunie, au avut loc primele repetiții, iar la sfârșitul lui iulie, toată echipa spectacolului a participat la o tabără de creație. Despre realizarea producției, regizoarea a spus următoarele: „În cursul castingului, am dorit să aflu cum pot colabora între ei niște copii de vârste diferite. Am discutat foarte mult despre felul în care se gândesc ei despre roman și tematica acestuia, și am făcut foarte multe exerciții de ritm și improvizații muzicale și de ritm. În echipa finală au ajuns niște personalități strălucitoare, nici nu ne gândeam că sunt așa mulți tineri talentați în orașul nostru. După casting, am participat la o tabără de creație, care ne-a ajutat în primul rând să ne cunoaștem, să ne armonizăm... și, desigur, să ne distrăm cât se poate de mult!

O avanpremieră a proiectului „Oliver!” a avut loc în cadrul festivalului de teatru de vară organizat de Asociația Studenților din Bihor, intitulată „Ștrengarii”. Tânăra echipă creatoare a spectacolului - designerul de costume Aletta Lokodi, coregrafa Dalma Kerekes, designerul de decor Tamás Rákay și conducătorul muzical Imre Strausz - a reluat munca în septembrie.

„Mă bucură foarte mult faptul că toți cei peste 50 de participanți ai spectacolului, de la vârsta de 8 ani până la 70 de ani, se simt foarte bine, existența simultană a mai multor generații pe scenă stârnește niște energii deosebite. O altă bucurie deosebită pentru mine este faptul că după mulți ani de absență, actrița Ildikó Kiss Törék a acceptat rolul lui Sally în acest spectacol” - a declarat Tünde Tóth.

Premiera musicalului „Oliver!” va avea loc în 19 decembrie, de la ora 19. În continuare, vă așteptăm la două alte reprezentații ale producției muzicale de anvergură în 22 decembrie, de la ora 17 (abonament Papp Magda), respectiv în 23 decembrie, de la ora 19 (abonament Halasi Gyula). „Oliver!” va fi prezent și la festivalul de teatru MAFESZT, organizat la începutul noului an de Teatrul Szigligeti, în 26 ianuarie, de la ora 17 (abonament Gábor József). Bilete pentru spectacol sunt disponibile la casieria teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 14 - 19, sau cu o oră înaintea începerii spectacolelor), sau online, pe www.biletmaster.ro.