Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2018.12.04

Spectacole-studio în decembrie

În programul nostru din decembrie, vă invităm la spectacole de scenă mare și studio, de teatru-dans și teatru prozaic, spectacole de mare succes, dar și cele mai noi producții ale teatrului nostru.

În cursul lunii decembrie, vă invităm din nou la a doua parte a Trilogiei Minelor, „Beznă de mină”. Povestea tragicomică a primarului corupt și a micii comunități din Secuime va fi jucată în 4 decembrie. În cursul lunii, „Beznă de mină” va pleca în deplasare la Salonta în 3 decembrie, respectiv la Carei în data de 11.

Dintre cele mai noi spectacole-studio „Pietre în buzunar” va fi jucat de trei ori, iar „Platonov” de două ori în decembrie. În „Pietre în buzunar” de Marie Jones, apar doi dintre actorii îndrăgiți ai trupei, Levente Kovács Jr. și Róbert M. Kardos, cel din urmă distins cu premiul Jászai. Este vorba despre comunitatea dintr-un sătuc irlandez, viața căruia este dată peste cap de o echipă din Hollywood, venită la filmare. În spectacol, cei doi actori apreciați interpretează toate rolurile. „Pietre în buzunare” va fi jucat în 5, 20 și 21 decembrie în Studioul Szigligeti. În cursul lunii, producția Trupei Szigligeti va fi jucată în deplasare la Târgu Mureș, la Teatrul Spektrum.

Drama „Platonov” de Cehov, pe lângă tensiunile dintre existența intelectuală și atitudinea înapoiată a unei comunități mici, scoate în evidență tematica dragostei și a pasiunii mistuitoare. Această primă operă dramatică a autorului are deja în distribuție toate personajele și motivele caracteristice - de această dată, într-o interpretare contemporană, piesa fiind montată de Bálint Botos și echipa sa tânără, împreună cu artiștii Trupei Szigligeti. „Platonov” se va juca în 13 și 14 decembrie, de la ora 18, în Studioul Szigligeti.

În octombrie, Ansamblul Nagyvárad a prezentat în premieră, cu mare succes, noua coregrafie de Csaba Györfi, „Necunoscutul”, inspirat din nuvela „Evanghelia după Marcu” de Jorge Luis Borges. Tânărul artist al Ansamblului Nagyvárad explorează, de acestă dată, relația dintre maestru și student, dar și împletirea realității cu ficțiunea. La spectacolul în format studio, participă orchestra de cameră a Ansamblului Nagyvárad, împreună cu trei dansatori ai trupei - Imola Tőkés, Sándor Csaba Brugós și Bálint Kacsó.

 

În 22 decembrie, de la ora 19, Ansamblul Nagyvárad vă invită la o noup reprezentație a spectacolului „Grădina de aur”. Spectacolul individual al Ilonei Szerefi este inspirat din folclorul ceangăilor din Secuime și din Moldova, reprezentând ideile acestora despre Paradis.

Surprize de Crăciun la teatru

Între 1 - 31 decembrie, Teatrul Szigligeti lansează o campanie de Crăciun. În cadrul campaniei „De Crăciun, dăruiește teatru!”, prin completarea taloanelor de tombolă disponibile la casieria teatrului, toți cumpărătorii de bilete participă la tragerea la sorți în seara de Revelion, la care cei mai norocoși vor câștiga un laptop și un eBook Reader. Totodată, în luna decebrie, fiecare al zecelea cumpărător de bilet primește un cadou de turtă dulce.

În stagiunea 2018/2019, Teatrul Szigligeti vă oferă șapte variante de abonament liber. Avantajul acestor abonamente libere este faptul că ele pot fi cumpărate pe tot parcursul anului, cu ziua spectacolelor la liberă alegere. Cu abonamentul Trio, puteți urmări oricare 3 spectacole ale oricărei trupe din cadrul Teatrului Szigligeti. Abonamentul Timp liber este valabil pentru patru spectacole pe scenă mare a Teatrului Szigligeti, iar abonamentul Studio, pentru patru producții studio. Dintre noile construcții de abonament, abonamentul de dans Nagyvárad este valabil la trei spectacole de folclor ale Ansamblului Nagyvárad, abonamentul de dans Contemporan se poate folosi la trei spectacole de dans contemporan, iar abonamentul Muzică, la trei producții muzicale.

Mai multe informații despre abonamentele libere, dar și programul spectacolelor, găsiți site-ul Teatrului Szigligeti (www.szigligeti.ro), dar şi pe pagina Facebook oficială a instituției. Bilete și abonamentele sunt disponibile la casieria teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 14 - 19, sau cu o oră înaintea începerii spectacolelor), sau online, pe www.biletmaster.ro. Campania „De Crăciun, dăruiește teatru!” este valabilă exclusiv în cazul biletelor și abonamentelor achiziționate la casieria Teatrului Szigligeti.