Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2014.11.25
Károly Peller în rolul titular al „Spărgătorului de nuci şi Regele Şoarecilor” în Oradea
Joi, 27 noiembrie, respectv vineri, 28 noiembrie, va fi premiera musicalului „Spărgătorul de nuci şi Regele Şoarecilor”, pe scena Teatrului Szigligeti. Producţia pentru întreaga familie va fi jucată în distribuţie dublă: în 27, rolul Regelui Şoarecilor va fi interpretat de Balázs Viezer, iar ziua următoare, de Károly Peller. Legat de spectacol, artiştii şi conducerea teatrului au informat publicul luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
În introducerea conferinţei, directoarea teatrului, Katalin Czvikker a relatat că spectacolul se realizează în cadrul programului „Teatru în şcoală, şcoală în teatru”, cu sprijinul Ministerului Culturii, iar în pregătirea repetiţiilor, s-au organizat două tabere pentru cei 25 de copii participanţi.
Directorul artistic al Trupei Lilliput, AndrásSzőke Kavinszki, a povestit despre procedura de casting. Copii care vor apărea în spectacol au fost selectaţi dintre elevii a şase şcoli din Oradea: Liceul Ady Endre, Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Liceul Teologic Reformat Lorántffy Zsuzsanna, Liceul de Artă şi Şcoala Generală Szacsvay Imre.
Regizoarea TündeTóth a subliniat că colaborarea cu copiii a fost o experienţă foarte pozitivă. După spusele ei, tinerii au foarte mult entuziasm şi foarte multă creativitate. Coregrafa Tünde Baczó – care, la rândul ei, a participat şi ea la taberele „Spărgătorul de nuci” - a spus că deşi se aştepta să fie greu să lucreze cu copii, în realitate, mai mult ea însăşi s-a încărcat cu energiile tinerilor.
Artistul Teatrului de Operetă de la Budapesta, Károly Peller, a spus că a învăţat foarte mult de la tineri, mai ales de la Balázs Viezer, cel care îl interpretează pe Regele Şoarecilor împreună cu el, şi a fost bucuros să vadă cu cât de mult talent joacă tânărul. Cei doi tineri prezenţi la conferinţă, Áron Wagner şi Balázs Viezer au relatat că taberele, dar şi repetiţiile, s-au desfăşurat într-o atmosferă foarte plăcută, cel din urmă spunând că această perioadă a avut un efect benefic până şi asupra dezvoltării personalităţii lui.
După premiera dublă, spectacolul va fi jucat data următoare în 4 decembrie, după care acesta se va putea urmări de alte trei ori în luna decembrie, iar în data de 22, îi vom aştepta pe copiii din centrele de plasament.
