Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti Inva.id dat

„Confesiunile” lui F. E. în vestiarul teatrului

Spectacolul individual al lui Edit Firtos, intitulat „F.E. - Confesiuni”, va avea premiera în 14 noiembrie, vineri, de la ora 19, în cabina actriţelor din Teatrul Arcadia. Textul care stă la baza spectacolului a fost scris, iar spectacolul a fost regizat de Péter Tasnádi-Sáhy. Biletele sunt disponibile la preţul de 10 lei la casieria teatrului, de marţi până vineri între orele 11—17, respectiv la faţa locului, înainte de spectacol. Toţi cei care nu vor reuşi să-şi achiziţioneze bilet pentru premieră – numărul locurilor fiind limitat – vor putea urmări spectacolul data viitoare duminică, 16 noiembrie, de la ora 17, respectiv sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 17.

F.E. este, din mai multe puncte de vedere, o fiinţă schimbătoare: pe scenă, odată preoteasă, altă dată, muncitoare sârguincioasă, în funcţie de posibilităţi, iar în viaţa cotidiană, om în carne şi oase, cu virtuţi nenumărate, şi, probabil, cu păcate pe măsură. În majoritatea cazurilor, o monogramă între o sumedenie de nume, iar alteori se întâmplă chiar să fie... Firtos Edit.

În ciuda îndoielilor privind identitatea sa, viaţa lui F. E. este o poveste rotundă, o ţesătură din decizii bune şi rele, speranţe şi dezamăgiri, pe care – chiar dacă nu le dă publicităţii pe paginile tabloizilor – ni le va împărtăşi cu mare plăcere.

Adevărat că nu prea are de ales. Atunci când, pregătindu-se de spectacol, o actriţă găseşte vreo 15 persoane în vestiarul său, totuşi trebuie să vorbească despre ceva.