Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2023.06.16

Spectacole muzicale pe repertoriul Teatrului Szigligeti în stagiunea următoare

Pentru stagiunea 2023/2024, trupele Teatrului Szigligeti din Oradea pregătesc două musicaluri și o operetă de mare anvergură. La conferința de presă de astăzi, s-a făcut și un scurt bilanț al stagiunii care tocmai se termină.

Managerul instituției, Czvikker Katalin a declarat: cele 3 trupe ale Teatrului Szigligeti au atras un număr de 55.000 de spectatori în stagiunea 2022/2023. Totodată, trupele au participat la numeroase deplasări în țară și în străinătate, în timp ce s-a extins oferta de abonamente pentru localități din Bihor și județele învecinate. Iubitorii teatrului maghiar din Oradea au cumpărat 3023 abonamente pentru această stagiune, care reprezintă 2/3 din numărul maxim de abonamente vândute în ultimul an înainte de pandemie. Tendința este însă una crescătoare în ceea ce privește revenirea spectatorilor la teatru, iar acest lucru s-a simțit în a doua parte a stagiunii teatrale.

Spectacole și premiere viitore ale trupelor Teatrului Szigligeti

 

Trupa Szigligeti

Programul Trupei Szigligeti pentru această vară:

  • La Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda participăm cu ultima premieră de Revelion, comedia Nunta lui Figaro sau o zi nebună de Beaumarchais (regia: Botos Bálint) în 25 iunie

  • Jucăm 3 spectacole la Teatrul-Cetate din Gyula, și anume: Nunta lui Figaro (13 iunie), Mondenele (5 august) și Jocuri în castel (13 august).

  • Spectacolul studio Eu, gângania – Cabaret Kafka a fost realizat în coproducție cu teatrul Szentendrei Teátrum, în regia lui Kovács D. Dániel. Premiera din Szentendre urmează să aibă loc în 28 și 29 iulie.

  • Participăm la Festivalul de Teatru din Városmajor la Budapesta cu Mondenele, în 29 august.

  • În septembrie, plecăm în trei deplasări cu Magyarosaurus Dacus: la Festivalul de Teatru din Piatra Neamț, la Odorheiu Secuiesc, în cadrul Festivalului de Teatru Contemporan „ dráMa”, apoi la sfârșitul lunii septembrie la București, în cadrul Bukfeszt.

În anul 2023, Trupa Szigligeti pregătește două premiere. În 17 septembrie va avea loc premiera îndrăgitului musical maghiar A padlás (Podul), în regia lui Tóth Tünde, iar premiera de Revelion va fi opereta Silvia (Die Csárdásfürstin). Pe lângă acestea, vom relua spectacolul Familia Schroffenstein, prezentat chiar înainte de declanșarea pandemiei – a spus Novák Eszter, directorul artistic al trupei.

Trupa Lilliput

Trupa de teatru pentru copii și tineret pregătește un musical bazat pe un roman de tineret binecunoscut și foarte îndrăgit, Tüskevár de Fekete István, cu participarea, pe lângă cei 9 artiști ai trupei și 6 dansatori ai Ansamblului Nagyvárad, a 14 tineri selectați în urma unui casting. Premiera va avea loc în 3 septembrie, în regia lui Györfi Csaba – a anunțat directorul artistic Botházy-Daróczi Réka.

La sfârșitul lui octombrie, trupa prezintă povestea de Fazekas Mihály, intitulat Lúdas Matyi, în regia lui Lélek Sándor Tibor. A treia premieră este tot o adaptare după un roman pentru tineret, de această dată, unul contemporan: Rumini de Berg Judit, adaptat și regizat de Szabó Attila. În mai 2024 trupa prezintă Găina care nu voie să renunțe, după romanul de Jill Tomlinson.

Ansamblul Nagyvárad

Trupa noastră de dans pregătește al treilea episod al seriei prin care se angajează să păstreze și să promoveze tradițiile maghiare legate de unele sărbători sau zile importante din an. De această dată se vor prezenta obiceiurile referitoare la perioada de la Bobotează și până la ziua Sfântului Ioan (24 iunie). A doua premieră va fi Holló Jankó un spectacol de teatru-dans după basmul popular de același nume, în regia lui Györfi Csaba.

Abonamente

Lansarea abonamentelor Teatrului Szigligeti pentru stagiunea 2023/2024 va începe în prima parte a lunii iulie.