Glume uriașe cu o expresie serioasă – interviu cu actorul Csatlós Lóránt

Ce fel de om ți se pare acest Czintos Bálint?

E un om dintr-o bucată care simte, pe bună dreptate, că ar fi putut adăuga mai mult la ceea ce a realizat în viață până acum. Își dă seama de acest lucru pe la mijlocul vieții sale, când unele lipsuri generează o criză de identitate în cazul lui. Aceste lipsuri sunt complexe, nu e vorba de un singur lucru. E vorba mai mult de faptul că s-au adunat mai multe: un anumit statut social, aflat în strânsă legătură cu nivelul de educație, la care se adaugă nemulțumirea sa cu viața familială, inclusiv relația cu fiul său. Răspunsul la această întrebare este dificil de găsit întocmai pentru că nici Bálint nu este sigur de el.

Ca și actor, cum ai caracteriza relația ta cu el? Îl înțelegi, sau ți se pare că își pierde mințile?

Îl înțeleg perfect. Suntem la vârste apropiate, și deși e clar că în zilele noastre, nu mai abordăm problemele ridicate în piesă la fel ca atunci când a fost scrisă, altfel zis, nu ne mai putem identifica deloc cu ele, nu putem să spuem însă că fenomenul crizei de identitate și alte crize similare nu sunt prezente în societatea contemporană. Cred că această criză de identitate prin care trece Czintos, într-un anumit fel, este adevărată și în cazul meu, nu numai acum, ci și în trecut. Soluția pe care o găsește este însă destul de drastică. Nu știu dacă eu personal aș avea curajul să-mi schimb viața într-un mod atît de radical, pentru că oricât de mare ar fi criza, noi totuși, în general, trăim o viață comodă, lucru care ne face să ezităm înainte să ieșim din zona noastră de confort. Czintos însă vrea o schimbare uriașă în viața lui - în ce măsură va reuși, vom vedea în spectacol.

Spectacolul „Curcubeu înșelător”, respectiv crizele pe care le prezintă, pot fi considerate moderne?

Dintr-un anumit punct de vedere, textul este foarte modern. În cazul meu, de exemplu, nu pot să spun că nu mi-am atins obiectivele profesionale asumate: am vrut să fiu actor, am devenit actor și sunt actor. Pot să spun că în cadrul teatrului, am realizat ce visam în tinerețe. Sunt însă multe alte lucruri cu care nu sunt mulțumit. Iar problema realizării de sine este nu doar modernă, ci chiar universală, eternă. Sunt convins că în fiecare perioadă a istoriei, au existat oameni cu ambiție, cu o perspectivă mai largă, care s-au gând Un alt aspect important este însă măsura în care mediul înconjurător ne definește. Din acest punct de vedere, textul este cât se poate de actual aici și acum. Cu toate că trăim într-un oraș mare, în comparație cu capitala, totuși rămânem provincie, cu posibilități limitate. Oricât de frumoasă ar fi piața în care se află teatrul, oricât de frumos amenajată ar fi clădirea, una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din țară, posibilitățile sunt totuși pe măsura provinciei. Acest lucru se arată clar și în modul în care o mare parte din tineri, atunci când își planifică viitorul după finalizarea studiilor, optează să-și continue viața la Cluj-Napoca sau Budapesta. Este, deci, esențial mediul în care încercăm să ne realizăm visele.

În critica de specialitate de pe vremuri, se pune problema că textul tratează o problemă universală, așadar, este inutil ca acțiunea să se desfășoare în Secuime. Are vreo valoare adăugată pentru tine faptul că Czintos e secui? Czintos al tău va fi secui în vreun fel?

Adaugă o plusvaloare în măsura în care îmi este mai ușor să înțeleg și să interpretez limbajul arhaic al textului, dar, pe lânga asta, slavă Cerului, nu a existat nici o așteptare sau cerință din partea regizorului ca Czintos să fie secui. De fapt, doar limbajul sugerează locul unde se desfășoară, deoarece Tamási evită cu grijă orice denuimre concretă de sat, râu sau munte. Deși nu se dezminte în ceea ce privește limbajul și formularea arhaică, eu cred că Tamási a încercat dinadins să scrie o piesă care poate fi montată oriunde, poate fi identificată cu orice mediu, probabil, chiar și în afara Bazinuli Carpatic. Într-o traducere care nu poate reda acest limbaj arhaic, ar putea fi o piesă de Arthur Miller.

Crezi că dacă ar fi existat vreo așteptare în acest sens, identitatea secuiască a eroului de Tamási ar fi părut artificială?

Nu ar fi artificială în sensul în care eu întotdeauna port sub mânecă această identitate pe care am primit-o de acasă, nu m-am delimitat de ea niciodată, și îmi face plăcere să scot această carte de acolo când e nevoie, tocmai ca să nu fie interpretarea artificială. Dar în condițiile în care suntem foarte puțini actori în trupă care ne putem manifesta în mod autentic secuiesc, atunci când intră și ceilalți în joc, rezultatul ar fi fost incoerent. Dar, sincer, deja după primele repetiții m-am liniștit că nu este nici vorbă de așa ceva. Din când în când trebuie să clarificăm câte o expresie cu regizorul, pentru că Tamási folosește niște cuvinte care pentru mine, de pildă, sunt cât se poate de clare, dar, în mod interesant, o persoană crescută într-o altă cultură nu le mai înțelege. Aceste cuvinte secuiești le-am modificat puțin, și am făcut astfel textul mai universal, în loc să încercăm să fim „cât mai secui”, ceea ce ar fi fost foarte periculos.

Ai ocazia să-ți introduci umorul caracteristic în personaj?

Da. De fapt, începutul și sfârșitul piesei sunt dramatice, între ele, însă, există niște momente de un umor subtil. Ca actor, trebuie să-mi dau seama cum să fac un punte între cele două capete. Aceste momente amuzante îmi reamintesc de dragul meu bunic care obișnuia să glumească cu o expresie atât de serioasă încât nu știam dacă glumește sau nu, dacă chiar e supărat sau doar face haz, decât atunci când i-a apărut scânteia aceea în ochi. Să faci glume uriașe cu o expresie serioasă - cred că este una din caracteristicile acestui tip de umor pe care îl cunosc atât de bine. Totodată, este și greu, pentru că în momentele hazlii se arată aspecte din caracterul personajului pe care trebuie cumva să le introduc, deoarece nu rezultă neapărat din primul act.

Te gândești mult la acest rol? E un rol principal de anvergură - simți o anumită presiune?

De dimineața până seara trăiesc împreună cu acest om. Nici nu vreau să scap de el, Czintos Bálint este un oaspete binevenit în viața mea acum. Sper să nu mă identific exagerat de mult cu el, dar pentru că avem multe în comun, și probabil tocmai din această cauză am fost ales pentru rol, simt de multe ori că lucrăm împreună, Czintos Bálint și cu mine. Câteodată mă trezesc seara, după repetiție, în drum spre casă, că aș avea nevoie de o pocnitură din degete care să mă scoată din hipnoză, ca să fiu Csatlós Lóránt din nou. Dar e bine așa acum, știu că mai am mult de lucru cu personajul.

Interviu realizat de: Bozsódi-Nagy Orsolya