Spectacole / Spectacole / 2023/2024

Acasă


Duna Táncműhely, Budapesta


spectacol de teatru-dans după drama „Neînţelegerea” de Albert Camus

Tema centrală a spectacolului este tragedia de a nu avea un loc pe care să-l numeşti „acasă”. Vedem viaţa neobişnuită a unei familii de rând. Subiectul principal este existenţa umană, adică, pe lângă căutarea de sine, dorul universal de a fi altundeva. Producţia este inspirată din mitologie, evidenţiind şi reformulând cazul fiului risipitor, apropiindu-l de prezentul nostru, foloseşte posibilităţile date de neînţelegeri, şi dezvoltând această temă într-un mod accentuat şi elocvent. Ce înseamnă pentru noi noţiunea „acasă”? Poate exista atracţie sau chiar dragoste între oameni necunoscuţi dar care sunt de fapt fraţi? Cât valorează viaţa unei mame dacă nu îşi mai recunoaşte singurul fiu? Cum se poate înţelege greşit un gest plin de iubire şi grijă, sau cum se poate interpreta atenţia dintre fraţi ca o privire seducătoare? Care este diferenţa dintre gest, intenţia reală şi intenţia presupusă? Neînţelegere în neînţelegere, teatru în teatru. Aceste idei încearcă să le demonstreze acest spectacol, folosind un limbaj neobişnuit, născut din îmbinarea dansului contemporan, contact şi popular, pentru a sublinia caracterul personal al operei.

 

Compozitor: Boros Csaba

Dramaturg: Czvikker Katalin

Scenografia: Kiss Zsuzsanna

Lumini: Lendvai Károly

 

Regia: Györfi Csaba

 

Sponsori: Nemzeti Táncszínház, Fondul Cultural Naţional al Ungariei, Ministerul Resurselor Umane (Ungaria), Centrul Cultural „SÍN”