Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2017.03.23

Ibolya Csíky – pe cea mai măreaţă scenă

Şi-a dedicat întreaga viaţă familiei şi profesiei – ambele, la cel mai înalt nivel posibil. A radiat bucurie, spirit, responsabilitate, dedicare şi dragoste spre noi şi spre public. Dragoste de viaţă. Noi, cei care am auzit-o cum recită poeziile de János Arany cu doar câteva săptămâni în urmă, la o repetiţie, am râs în hohote. Cu doar câteva zile în urmă, într-un moment neaşteptat de putere, şi cu un zâmbet ironic pe buze, a ridicat o scândură pe care şi-o păstra în pat – o bucată din scena vindecătoare a teatrului său ce însemna totul pentru ea. Cu doar câteva ore în urmă, încă nu puteam, nu vroiam să ne închipuim că este posibil să trebuiască să trăim fără ea. Ibolya Csíky a trecut în nefiinţă înconjurată de familie, în pace şi dragoste, ca să meargă mai departe între cei mai mari, pe cea mai măreaţă scenă. Acum, se uită la noi de acolo sus, şi zâmbeşte. Noi încă nu putem zâmbi, pentru că ne doare mult. Foarte mult.

Familia, colegii şi prietenii îi vor aduce un ultim omagiu sâmbătă, 25 martie, de la ora 10, în Teatrul Szigligeti, după care o vom conduce pe ultimul drum începând cu ora 12, din capela Steinberger al Cimitirului Rulikowski.