Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2017.05.04

Două schiţe într-un singur spectacol de teatru-dans

Teatrul de Dans Europa Centrală (KET) a lansat o serie unică de spectacole, în care dansatorii trupei îşi arată talentul în dansuri solo, cu ajutorul coregrafilor precum Adrienn Hód, Anna Réti, Gábor Halász şi Attila Kun. Graţie genului de dans solo, personalitatea dansatorului se arată în prezenţa lui pe scenă, precum şi în răspunsurile pe care le-a dat la ideile coregrafului în timpul procesului de repetiţii. Aşadar, colaborarea dintre cei doi artişti devine o singură schiţă, un singur portret.

Două dintre primele producţii din această serie – „InSoundOut” de Máté Mészáros şi „Lilith” de Csaba Molnár – vor fi prezentate publicului orădean în 12 mai, în Studioul Szigligeti.

„InSoundOut” este interpretat de László Mádi, în viaţa căruia încă din copilărie, dansul a jucat un rol esenţial. Pornind de la povestea lui, coregraful Máté Mészáros caută răspunsuri la întrebări precum: „Cine este dansatorul atunci când nu dansează? Ce anume îi defineşte caracterul, şi cum poate fi această personalitate umană, dezbrăcată, reprezentată pe scenă ca dansator, dar fără dans?”

În „Lilith” de Csaba Molnár, un om – o femeie – o dansatoare stă în spaţiul gol definit de pereţii teatrului. Spectacolul este interpretat de Zsanett Jakab, pe care orădenii au mai văzut-o în „Stabat Mater”, realizat de Ansamblul Nagyvárad în colaborare cu KET. Ea va întruchipa caracterul străvechi şi controversat al lui „Lilith” – un demon femeiesc, o zeiţă sumeriană, zeiţa vânturilor din înălţimi, o vrăjitoare.

Biletele pentru spectacolul alcătuit din două părţi sunt disponibile în agenţia de bilete a Teatrului Szigligeti, respectiv pe biletmaster.ro.