Nu mă vei părăsi NICIODATĂ?

Nu mă vei părăsi NICIODATĂ?
scris de: Jézsó Melissza

Spectacolul intitulat „sSOHA” („nNICIODATĂ”) al Teatrului de Păpuși Cimborák din Sfântu Gheorghe, prezentat pe Scena Transilvania, este bazat pe piesa de teatru identitară „Mi-am omorât mama” de Visky András, în regia lui Hatházi András, și interpretat de Daróczi Klarissza într-un one-woman show.

Klarissza este o actriță directă și curajoasă, lucru care se simte deja din primele momente ale spectacolului. Modul ei de a interacționa cu publicul este mult mai drastic decât cel cu care sunt eu obișnuită – lucru care, personal, mi-a creat o oarecare distanță. Totuși, elevii care au asistat la spectacol s-au conectat ușor cu această abordare directă și au rezonat cu umorul de tip stand-up al actriței. Pentru ei, această apropiere interactivă s-a dovedit a fi eficientă. Klarissza le-a vorbit pe limba lor, la momentul potrivit (de exemplu, atunci când un spectator foșnea cu o pungă de zahăr, în timp ce ea căuta ceva în buzunar, a reacționat: „continuă, te acopăr eu”); în plus, a introdus elemente interesante pentru tineri: beatbox cu ajutorul unui looper, expresii vulgare și comice, mișcare sau vorbire încetinită, accent forțat, toate presărate cu un strop de umor de clovn.

Partea teatrală a spectacolului a oferit, cel puțin pentru mine, mai multă siguranță. Această parte a avut un impact emoțional puternic. Consider că a fost dificil de urmărit firul evenimentelor – deși exista un început, un mijloc și un sfârșit, cu personaje conturate –, totuși structura părea mai degrabă una mozaicată, ca niște mini-povești care se formau în mintea mea. Probabil acest efect a fost cauzat de trecerile frecvente între poveste și elementele interactive. Din acest motiv, am tot respectul pentru Klarissza: într-o clipă râdea, în următoarea îi curgeau lacrimile.

Abordează teme grele și profunde cu umor, furie, dezamăgire – apar orfelinatul, sinuciderea, sexualitatea, libertatea și constrângerea, relația părinte-copil, căutarea identității –, dar toate acestea sunt tratate cu umor, ceea ce, poate, le face mai puțin traumatizante pentru public (cu excepția finalului?).

Spectacolul a inclus o interacțiune cu final închis. Fiecare spectator a primit înainte de spectacol o piatră și un abțibild. Piatra, la final, simboliza o persoană pe care o iubești, dar care te-a rănit – nu intenționat. Ultima replică a fost: „Există iertare” – un gând de încheiere frumos, însă eu mi-l amintesc la modul imperativ, de parcă mi-ar impune să iert acea persoană. Un coleg de la discuția post-spectacol a semnalat că această parte meditativă ar putea fi chiar periculoasă, fiindcă pare o „capcană” și nu oferă eliberare. Se redeschid răni, nu se vindecă.

Textul lui Visky András apare într-o versiune prescurtată, dar impresionantă prin forța imaginilor, expresivitatea limbajului și profunzimea ideilor. Este o plăcere să asculți textul.

Actrița personifică personajele prin obiecte. Ea însăși, Bernadett, este o căciulă; mama adoptivă – medic – este reprezentată de un stetoscop; partenerul ei pasionat de fotografie – de un trepied; un coleg de orfelinat – de un fular. Se joacă cu aceste obiecte, le apropie sau le îndepărtează de corpul ei, iar noi, spectatorii, reușim astfel mai ușor să identificăm personajele. Și mie mi s-a întâmplat ca un obiect să-mi amintească de cineva apropiat – m-am putut conecta cu acest mod de reprezentare.

După atâtea traume, după numeroase adopții și cuvântul „pentru totdeauna” repetat obsesiv, protagonista Bernadett rostește acel „NICIODATĂ” – propriile ei niciodatăuri –, după care încearcă să ierte. Dar hai să ne gândim: care sunt „niciodatăurile” din viața noastră? Există vreunul pe care l-ai retractat? Pe care l-ai rostit iresponsabil? Există vreunul prea greu, care e încă prezent în viața ta, ca un „niciodată”? Unul recent? Ce îți trebuie ca să spui „NICIODATĂ”? Ce înseamnă, de fapt, „niciodată”? Cât de serios e? Se mișcă doar între două extreme? E ușor de rostit? Eu nu voi afla niciodată aceste răspunsuri care îți trec acum prin cap. Acesta e unul dintre niciodatăurile mele…

Dar acum… ce fac cu piatra mea?

---

Notă:
Looper-ul este un dispozitiv muzical inovator, care le permite artiștilor să înregistreze și să redea în timp real bucle sonore. Este ideal pentru crearea unor straturi muzicale complexe, improvizație și interpretare live.