Voi ați scris: Grădina Zânelor– pe drumurile lui Bartók

Voi ați scris: Grădina fermecată – pe drumurile lui Bartók
scris de Szőlősi-Bernadett Katalin, studentă în anul II, specializarea maghiară-engleză, Universitatea Creștină Partium

Grădina zânelor. Cu siguranță e vorba despre Transilvania. Poate o adaptare a primului volum al trilogiei lui Móricz? Asta mi-a venit în minte prima dată. Dar „pe drumurile lui Bartók”? Ce poate fi asta? Bartók… dans popular, cântece populare, muzică tradițională… Cum pot fi acestea legate între ele? Într-un mod la care nu m-am așteptat, dar care m-a surprins plăcut în cadrul spectacolului din 15 mai 2025.

Titlul semnifică prezentarea regiunilor Transilvaniei prin dansuri, cântece și muzică populară. Este vorba despre un spectacol de teatru-dans minunat, care emoționează orice suflet ce simte, fie și într-o mică măsură, că face parte din cultura – cultura transilvăneană.

Începutul spectacolului mi s-a părut puțin confuz, deoarece răsuna o muzică cu sonorități populare, însă dansatorii nu purtau costume populare și nici nu dansau dansuri populare. La fel a fost și la finalul spectacolului. Abia atunci mi-am dat seama că aceste secvențe prezentau dansurile nobilimii. Cea mai mare parte a spectacolului a fost constituită din dansuri populare: maghiare, românești și țigănești – cel puțin acestea trei le-am recunoscut. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că au fost prezentate într-o armonie perfectă, fără rupturi, fragmente din cultura populară a diferitelor etnii și felul în care acestea se amestecă, se influențează reciproc – accentul fiind pus pe armonie.

Pe parcursul spectacolului am observat și comunicarea dintre bărbat și femeie prin intermediul dansului, deoarece știm că dansul este și un mijloc de comunicare. Cel mai evident mi s-a părut în dansurile populare maghiare (fiind cele mai familiare pentru mine), dar nu doar în acestea, că femeia cochetează, invită, ademenește bărbatul, dar nu îl lasă să se apropie prea mult, apoi „fuge” de el. Acest joc descrie perfect ritualurile de curtare din cultura tradițională. Am văzut tipare de comportament masculin și feminin care ne reamintesc cum ar trebui să ne cunoaștem – sau ar fi bine să ne cunoaștem – pentru ca ambele părți să se poarte cu demnitate, fără a-și răni nici reciproc, nici propria demnitate. Femeia transmite semnale prin frumusețea ei, prin mișcare, prin privire, bărbatul face pasul (o invită la dans), apoi fiecare se „prezintă” celuilalt, în limitele bunului gust – și se privesc bine, dar cu respect. Bărbatul învârte fata, o privește din toate unghiurile. La rândul său, prin dansurile bărbătești („legényes”), își arată forța, transmițând mesajul: „Privește, sunt un bărbat puternic, te pot proteja, aș fi un partener bun pentru tine!” Desigur, e loc și pentru puțină șiretenie – suntem oameni și avem nevoie de distracție. Bărbatul încearcă să arunce o privire sub fusta fetei, dar ea se furișează – și din nou revine sarcina bărbatului să o cucerească. Unul dintre dansurile țigănești mi-a plăcut foarte mult. Mișcările caracteristice ale șoldurilor femeii îl ademenesc pe bărbat, care o abordează. Vrea să o îmbrățișeze, dar ea își întinde brațele, transmițând delicat, dar ferm și cu demnitate: „Încă nu e momentul!” Asta e esența dansului: să exprimăm prin gesturi ceea ce nu am putea spune prin cuvinte.

Pentru mine, spectacolul a transmis – printre altele – ideea că, în ciuda tensiunilor care există uneori între diferitele etnii ce trăiesc împreună, conviețuirea și apropierea pot avea un impact pozitiv asupra interacțiunii și înțelegerii culturale. Trăim într-o zonă unde se întâlnesc mai multe naționalități. Din această interacțiune se nasc lucruri deosebite, care îmbogățesc și înfrumusețează cultura fiecăruia dintre noi. Rezultatele influenței reciproce sunt bune exact așa cum sunt. Pentru că din toate acestea reiese că, dincolo de apartenența noastră etnică, suntem, înainte de toate, oameni.