Spectacole / Ansamblul Nagyvárad/ 2023-2024

Tradiția tuturor - De la carnaval la Sfântul Ioan

Traducator:

Am ajuns la a treia și ultima parte a seriei noastre de ore extraordinare de etnografie.

În prima parte, intitulată „Tradiția tuturor”, pe lângă prezentarea generală a tradițiilor și obiceiurilor populare, am inclus mai multe dialecte de dans popular din Transilvania.

A doua parte, intitulată „De la Sfântul Andrei până la Boboteaza”, am montat pe scenă obiceiuri dramatice legate de Advent, Crăciun și Anul Nou.

În a treia parte, ne-am propus să reprezentăm obiceiuri legate de o perioadă mai lungă a anului, începând cu perioada de carnaval de la Bobotează și până la Miercurea Cenușii, Postul Mare și până la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Vom prezenta perioada plină de culoare și distracție a carnavalului, petrecerile din comunități, respectiv tradițiile cu măscărici legate de ultimele zile înaintea Postului Mare. Aducem pe scenă obiceiurile populare referitoare la așteptarea primăverii cu ramuri de salcie, „lociolitul” (stropitul) din a doua zi de Paști, tradiția alegerii Crăiesei de Rusalii, respectiv săritul peste foc din noaptea Sfântului Ioan.


Distributia:



Regizor-coregraf:

Premiera: 0000.00.00