Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2021.06.28

„Tigrul” - distins cu un premiu al Festivalului din Kisvárda

Trupa Szigligeti a Teatrului Szigligeti din Oradea a fost distins cu premiul special al juriului pentru adaptarea originală, filosofică și jucăușă a dramei „Tigrul” de Gianina Cărbunariu, la a XXXIII-a ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare din Kisvárda. La gala din 26 iunie, regizorul Tóth Tünde, respectiv actorii Dimény Levente și Trabalka Cecília au fost prezenți la decernarea premiilor.

În concursul celei de-a XXXIII-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare din Kisvárda, au fost selectate 15 producții din Ungaria și de peste hotare. Cele mai bune au fost premiate de juriul compus din regizorul Árkosi Árpád, regizorul, actorul de film și teatru Eszenyi Enikő, istoricul de teatru Dr. Szabó Attila, actorul și regizorul Venczel Valentin, directorul Teatrului din Novi Sad, respectiv studenta Varga Emma.

Pe blogul festivalului, spectacolul nostru a fost evaluat astfel: „Personajele au fost atent selectate, nu le scapă nici o problemă actuală. Cu o simbolistică elegantă, sofisticată, se pun întrebări despre rolul feminității în societate, și despre obiectificarea femeilor. Despre etichetele etniilor, lipite pe frunți, despre absurditatea sistemului de sănătate, despre distanțele din ce în ce mai mari între categoriile sociale. Stereotipurile și clișeele sunt adunate la un loc, așezate în decor, apoi călcate cu picioarele și readunate. Ritmul este exact, nu ne odihnim nici pentru o clipă.”

Spectacolul distins cu premiul special va fi jucat data următoare în Oradea la data de 1 iulie, de la ora 20, în curtea Cafenelei Bodega. Bilete pentru spectacol se găsesc la casieriile Teatrului Szigligeti, sau online, pe pagina szigligeti.biletmaster.ro.