Arhiva de știri / Trupa Szigligeti


Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2020.05.05

Haideți în fața ecranelor!

Înregistrări de spectacole, interviu din carantină, dar și o nouă serie video. Între 4-10 mai, aceasta este oferta Trupei Szigligeti, cu care vă invităm pe toți în fața ecranelor.

În al doilea episod al seriei interviurilor, actrița Trabalka Cecília povestește despre viața din „carantină”. Artista multitalentată s-a alăturat Trupei Szigligeti în 2017, iar în cei trei ani care au trecut de atunci, și-a demonstrat talentul nu doar ca actriță, ci și în calitate de compozitor în mai multe producții ale trupelor teatrului nostru. Publicul mai tânăr o cunoaște și ca DJ Traila, ea fiind invitată în mod regulat la diferite cluburi din oraș.

În următoarea săptămână a pauzei teatrale, Trupa Szigligeti pregătește o nouă serie: cu ajutorul aplicației Zoom, actorii noștri au realizat scene din „Nuvelele-minut” ale lui Örkény István, pe care le veți putea urmări de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și sâmbătă, atât pe pagina noastră pe Facebook, cât și pe canalul nostru YouTube.

Atenție! Înregistrările publicate începând din 15 martie vor fi disponibile în continuare pe platformele social media ale teatrului.

 

Program online:

 

6 mai, 10:00

Furka Pista și balaurul

r.: Hanyecz D. Róbert

 

8 mai, 19:00

Elektra

r.: Györfi Csaba

 

10 mai, 19:00

A.P.Cehov: Trei surori

r.: Balogh Attila