Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2019.05.10

„Gânduri în dans și poezie” - duminică

Dragoste, iubire, supărare, durere, pierdere... Personajele povestesc prin trupul și dansul lor despre evenimentele decisive din istoria maghiară, precum Primul Război Mondial sau Revoluția din 1956, accentuând tragediile și bucuriile personale.

 Mulți artiști îndrăgiți și consacrați vor urca pe scena Filarmonicii Oradea pe 12 mai, în cadrul spectacolului de teatru-dans „Gânduri în dans și poezie”:  Sándor Csoóri „Sündi”,Mihály Dresch, muzician distins cu premiul Liszt Ferenc, respectivLászló Zsolt,, actorul distins cu premiul Jászai Mari al Teatrului Radnóti.

„Gânduri în dans și poezie” este un spectacol de teatru-dans coregrafat de cuplul Tünde Rémi și János Appelshoffer.

 Viața și cariera celor doi artiști au fost definite de la bun început de folclor, muzica populară, dansul popular, dar și un respect și o dragoste față de tradițiile populare pe care ambii le cunosc în profunzime, iar aceste cunoștințe se arată și în acest spectacol. Spectacolul bazat pe triunghiul dans-muzică-poezie ilustrează cele mai importante sentimente umane. Tünde Rémi și János Appelshoffer povestesc prin trupul și dansul lor despre evenimentele decisive din istoria maghiară. Dansurile lirice sau pline de pasiune sunt completate de poeziile unor poeți de seamă ai literaturii maghiare, în interpretarea actorului Teatrului Radnóti, Zsolt László. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de formația „Ötödik évszak” (Al cincilea anotimp), dar și apreciatul muzician de jazz Mihály Dresch.

Redactor: Péter Novák

Cu participarea: Zoltán Juhász, Kata Tókos-Kurucz 

Spectacolul este organizat de Teatrul Szigligeti în cadrul Festum Varadinum, pe scena Filarmonicii Oradea, duminică, 12 mai, la ora 17.

Bilete pentru spectacol sunt disponibile la casieria Teatrului Szigligeti, sau pe pagina www.biletmaster.ro.