Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2016.11.10

Un spectacol despre noi

Spectacolul „Coliziuni” al Ansamblului Nagyvárad a fost prezentat aseară, în premieră. Un spectacol care vorbeşte despre oamenii din ziua de azi – poveştile noastre, cotiturile sorţii noastre. Cât de diversă lumea, cât de diferiţi sau similari suntem noi, aşa este şi soarta noastră – diferită, şi totuşi similară, câteodată chiar comună. Câteodată ne întâlnim, câteodată mergem paralel, câteodată intrăm în coliziune. Nu e indiferent ce şi cum ni se întâmplă.

La crearea spectacolului, au colaborat unsprezece dansatori, nouă coregrafi, şase muzicieni, un regizor, un compozitor, un dramaturg şi un designer de costume, reuşind să pună pe scenă o producţie unitară şi dinamică care a încântat spectatorii. Muzica spectacolului – care, de multe ori, a folosit ca bază elemente din muzica populară – implică, neobservat, privitorul în poveştile spuse prin coregrafii, cu ajutorul experienţelor personale. Muzica lui Cári Tibor se cântă nu numai pe intrumente, ci şi în sufletul spectatorului.

Următoarea reprezentaţie va avea loc marţi, 15 noiembrie, respectiv duminică, 20 noiembrie, de la ora 19.

Spectacolul a luat fiinţă cu sprijinul Fondului Cultural Naţional din Ungaria, respectiv  Fondului Bethlen Gábor.