Spectacole / Trupa Szigligeti / 2023-2024

Nikolai Erdman

Sinucigașul

Traducator:

Konstantin Stanislavski a considerat-o „opera unui geniu”, iar Stalin a numit-o „lipsită de esență și dăunătoare”. Această din urmă opinie a rezultat în interzicerea piesei lui Erdman. Textul zăcea prin sertare timp de mai multe decenii, ca apoi să fie redescoperită de teatrele din Europa și din întreaga lume. Asta pentru că la fel ca personajele sale, piesa însăși este condamnată la viață. O „condamnă” în primul rând umorul extraordinar al autorului, dar și înțelegerea profundă a temelor abordate, respectiv valoarea teatrală deosebită a piesei. Erdman transformă nimicurile cotidiene într-o reflexie grotescă a realități.

Protagonistul piesei, Semion Podsekalnikov, este un om obișnuit, șomer, supărăcios, cu un apetit sănătos. Într-o seară, Semion vrea să mănânce levervușt, dar, în cearta dintre soți care izbucnește inevitabil, se supără atât de mult încât se hotărăște să facă un gest fatidic. Această situație aparent nesemnificativă declanșează un concurs nebunesc în cursul căruia întreaga lume intelectuală, bisericească, artistică – adică, de fapt, toată societatea încearcă să-l convingă pe Podsekalnikov, dar și pe noi, că nimic nu e mai important decât ei înșiși și lucrurile pe care le reprezintă.

Erdman a văzut cât de grotesc poate fi persoana care se venerează singur. Iar, prin experiența dobândită în domeniul cabaretului și în scrierea textelor pentru comedienii perioadei, ne ajută și pe noi să râdem împreună cu el de acest circ absurd. Totodată, poezia inerentă a textului și geniul dramaturgic al autorului evidențiază, pe lângă comportamentul grotesc al personajelor, și un respect enorm față de viață.

 


Distributia:


Maria Lukjanovna

Szerafima Iljinyisna

Alekszander Petrovics Kalábuskin

Margarita Ivanovna

Kleopatra Makszimova

Raisza Filipovna

Arisztarh Dominyikovics Golocsapov

Viktor Viktorovics

Nyikifov A. Pugacsov

Parintele Jelpigyij

Jegor Tyimofejev

Grunya Podeszpany

Pietoni, babe

Járókelők, temetkezési vállalkozók, pincérek, öregasszonyok:

Tőtős Ádám


Premiera: 2022.04.01